Oţetul cu zmeură - condiment şi medicament

Am descoperit, de când m-am lansat în blogosferă, bucuria combinaţiilor atipice, care scot bucătăria din ceea ce eu numesc ”eterna combinaţie cartofi-prăjiţi-cu-şniţel-şi-salată”. Nu am amestecat doar mere cu stafide şi banane sau căpşuni şi kiwi, ci m-am ”ocupat” şi de ceea ce folosim pentru a condimenta orice fel de preparate. Adică oţetul, uleiul şi, de curând, sarea, împreună cu orice plantă care lasă în urmă arome.

Vă voi povesti despre un oţet aromatizat cu zmeură, una din combinaţiile pe care americanii, de exemplu, o îndrăgesc foarte tare.

Tradiţia aromatizătii oţetului şi a uleiurilor nu are doar raţiuni culinare: la început amestecurile acestea erau utilizate în scopuri medicale. Dealtfel, în timpurile vechi, oţeturile aromate aveau pe reţetă menţiunea "pentru bolnavii de febră". Multe dintre aceste oţeturi - cum ar fi cel de trandafiri ori cel de soc - sunt şi astăzi folosite ca remedii deosebit de eficiente în stări febrile.

Reţeta este foarte simplă: este nevoie de oţet şi zmeură proaspătă. Proporţia obişnuită este de o parte de zmeură şi patru de oţet, dar recunosc că am pus ceva mai multă zmeură decât era prevăzut în reţetă.

Zmeura se zdrobeşte cu furculiţa, se pune într-un borcan şi se acoperă cu oţetul, apoi se lasă  borcanul acoperit, într-un loc cald pentru cel puţin zece zile. 

La finalul perioadei de macerare, oţetul se strecoară şi se toarnă în sticle. Dacă se adaugă zahăr în cantitate egală cu cea de oţet, înainte de turnarea în sticle, combinaţia rezultată poate fi utilizată în scăderea febrei, prin aplicarea de comprese locale îmbibate în oţet aromatizat ori prin frecţii cu această soluţie.  

Eu îl prefer însă în salată...

Gem pentru copii, din căpşuni, banane şi mentă

La momentul la care citiţi aceste rânduri, din ceea ce veţi vedea mai jos a rămas doar borcanul. De ce? Întrebaţi un copil pofticios de cinci ani şi jumătate ce părere are despre căpşuni şi banane şi veţi înţelege.

Lista de cumpărături pentru această reţetă este scurtă: jumătate de kilogram de căpşuni, două banane mari, o cană mare de zahăr, trei fire de mentă şi puţină sare de lămâie.

Am spălat căpşunile şi le-am lăsat la scurs, apoi le-am tăiat în patru și am pus zahărul peste ele. Nu erau prea mari, dar vroiam să se zdrobească în timpul preparării. Doar fac gem, nu dulceață...

Când s-a topit zahărul, am pus căpșunile la foc mediu. Când compoziția aflată pe foc s-a îngroșat, am zdrobit bananele și le-am stropit cu zeamă de lămâie și le-am pus peste căpșuni.

A fiert gemul acesta cam 20 de minute. Când am probat dacă s-a legat, era destul de tare încât să nu curgă de pe felia de pâine ori din linguriță, deși, din cauza bananelor, are o consistență diferită de celelalte gemuri.

La final am adăugat menta: trei crenguțe zdravene. Puteți pune și câteva picături de esență de mentă, dacă vi se pare că nu se simte destul aroma mentolată.

Borcanul pe care îl vedeți în imagini a fost singurul. A ajuns doar două zile și a fost prea puțin.

Deja mă întreabă copilul când mai fac gem de banane și căpșuni.

La picnic cu Gustos.ro

Prietenii de la Gustos.ro au invitat bloggerii la un picnic virtual și am acceptat invitația. Ca sa nu merg cu mâna goală, am luat cu mine niște aripioare de pui cu scorțișoară și nuci...

... niște brânză cu verdețuri...

... câteva frigărui vegetariene...

Foarte bune picnicurile astea virtuale, mai ales atunci când afară plouă cu găleata!

Lichior de mentă

Odată cu venirea primăverii, o grămadă de verdeţuri şi ierburi mi-au izbucnit în grădină. În doar o sută de metri pătraţi de curte, cresc - pe lângă doi pini, doi nuci, un măr, un cireş şi un vişin - oregano, rozmarin, salvie, pătrunjel (creţ şi necreţ), leuştean, ceapă şi usturoi verde, câteva fire de roşii, dar şi câte un rând de mărar, salată, spanac şi ridichi. Şi, evident, mentă, pentru că altfel nu aş fi avut producţie proprie pentru această reţetă. Plus nişte trandafiri (vă amintiţi că v-am spus deja despre dulceaţă), clematite, iederă, zmeură, mure, doi fragi speriaţi, două tufe de ghiocei şi vreo cinci de toporaşi, plus alte flori şi restul iarbă. Asta înseamnă, zic eu, managementul eficient al terenului. :)))))  

Din menta jumulită după ce s-a strecurat nesimţit în pătrunjel, am făcut un lichior. La cât de mare era tufa de mentă, pot spune că această plantă a avansat de la stadiul de igredient complementar în dulceaţă şi prăjituri la cel de materie primă pentru băuturi mai mult sau mai puţin spritoase.

Aşa se face că am luat un pumn zdravăn de mentă pentru a face un lichior. Am mai avut 750 de mililitri de ţuică şi tot atâta apă, plus o cană de zahăr. Mi-a părut rău că am uitat cuişoarele, aşa că puneţi-le voi şi pentru mine.

Eu am pus menta la macerat în ţuică, dar se poate folosi şi alcool alimentar. Aici ar fi trebuit să pun şi câteva cuişoare, de care am uitat însă. Zece zile mai târziu, am adăugat un sirop din apă şi zahăr în cantitate egală cu ţuica în care era macerată menta. Teoretic, la un litru de alcool, ar trebui pus un litru de apă şi jumătate de kilogram de zahăr. Eu am pus însă după cum am considerat eu.

A rezultat o băutură potrivit de tare şi fooaarte aromată. Iar dacă este băută rece, este şi mai accentuat gustul mentolat.
Încercaţi!

O reţetă "pe bază de Bucătăreli"

Aş putea încadra această reţetă la categoria "pe bază de Bucătăreli", adică reţete preparate pornind de la ce am comis, am pus pe blog şi am descoperit apoi prin colţ uitat de frigider. A fost, de fapt, o masă rapid pregătită, într-o zi ploioasă în care nu am avut chef de nimic (sau am avut chef numai de acele lucruri pentru care nu am niciodată suficient timp).

Aşadar: paste fierte al dente, ciuperci uscate şi rehidratate (eu am avut din astea), ulei de la măslinele astea, roşii cherry conservate cum am povestit aici, oregano, busuioc, ceapă şi usturoi verde din producţia proprie (despre asta nu v-am spus, trebuie neapărat să o fac :)) şi cam 15 minute de chef de bucătărit. Puse la perpelit, în tigaia teflon, în ordinea numerelor de pe tricou: uleiul şi ciupercile rehidratate 15 minute în apă fierbinte şi puţin sărată, usturoiul şi ceapa verde tăiate de-un lat de palmă, pastele, roşiile cherry, sare şi piper, iar la final crenguţele de oregano şi busuioc.

A ieşit ce vedeţi. A mai rămas ceva pentru pofticioşi, dacă nu ajung prea târziu acasă...

Şi dacă tot am avut ceva timp pentru bucătărie, am jumulit trandafirul de Damasc cocoşat de atâtea flori şi am făcut şi o dulceaţă ca la bunica. Adică aşa cum v-am arătat aici.

Vă las. Mă aşteaptă un lichior de mentă să îl scot de la macerat. L-am lăsat ceva mai mult decât era vorba şi deja îl aud cum bate din picior de nerăbdare...

Frigărui vegetariene

A stabilit cineva că frigăruile sunt bune doar dacă au şi carne? Eu zic că nu, iar ca să vedeţi că nu mă înşel, va propun varianta de mai jos. Nu doar că este mult mai sănătoasă decât o halcă de carne bine friptă la grătar, dar este o soluţie foarte potrivită atunci când îţi rămân o cohortă de picioare ale unor ciuperci care au luat, evident, tot drumul grătarului. Evident că pot fi preparate și cu ciuperci, nu doar cu picioarele lor, dar atunci trebuie să căutați păllării mai mici și mai tari, care să nu se zdrobească la copt.

Pentru niște frigărui bune, nu vă ajung însă picioarele, ci mai aveţi nevoie de roşii, ceapă şi ardei gras în cantităţi egale, două linguri de ulei de măsline, sare, piper, un strop de boia şi ierburi aromate după cum vă place. Eu am profitat de cultura proprie de oregano şi am rupt câteva frunze, la care am adăugat un fir de usturoi verde.

Ceapa, roşiile şi ardeii spălaţi i-am tăiat în cuburi egale, de mărimea picioarelor de ciupercă. A fost o distracţie să le înşir pe beţele pentru frigărui, alternându-le.
Legumele se înșiră pe bețe pentru frigărui, alternându-se astfel încât să fie distribuite uniform. Ciupercile și picioarele lor se străpung cu țepușa prin mijloc, cu grijă să nu se spargă. Ca să nu se zdrobească în timpul coacerii, aveți grijă ca ciupercile să nu fie prima sau ultima legumă de la capătul frigăruiei, ci să ăncepeți ori sa terminați frigăruia cu o bucată de ceapă ori ardei.

Din uleiul, aromaticele tăiate mărunt şi condimentele de mai sus, am preparat un baiţ, în care am adăugat vreo trei linguri de vin alb. Cu aşa soluţie am uns bine (mai bine zis am îmbăiat) frigăruile, înainte de a le pune pe grătar. Cât s-au perpelit la foc, le-am mai stropit din când în când cu lichidul, că era păcat să se piardă aşa bunătate făcută cu produse eco.

Ce a rezultat, vedeţi aici...

A fost o improvizaţie. Reuşită, ca multe alte lucruri pe care le faci împins de o idee care nu ar mai avea acelaşi efect, dacă nu ai aplica-o sub impulsul momentului.

Adevărul este că frigăruile astea mi-au plăcut mai mult decât ciupercile în sine, pregătite pentru a fi fripte clasic, cu unt şi verdeaţă. Oare nu s-ar putea ca, data viitoare, să cumpăr doar picioarele??

Oltenia. Impresii de călătorie

Am plecat într-o miercuri din Bucureşti. După mai bine de trei ore de mers cu trenul, spre seară, am ajuns în Bănie. Taximetristul m-a luat drept candidat la angajare la uzinele Ford, întrebându-mă din prima dacă ştiu pe cineva la biroul lor de Resurse Umane. N-am înţeles dacă ştia el şi vroia să îmi facă lipeala ori dacă ar fi vrut să se angajaze acolo.

A doua zi de dimineaţă, ajungeam într-o comună de pe malul Dunării, unde aveam să prestez, în folosul comunităţii rurale, activităţi pentru a căror finanţare europeană en`şpe experţi pe termen lung şi scurt sacrifică păduri întregi, pentru a produce vrafuri de documente justificative. Câteva zile mai târziu, am plecat înapoi spre Bucureşti, să provoc partea mea de sacrificiu pădurii, ca să ştie Europa ce-a făcut cu banii.

Şi-au fost (şi-or mai fi) şi-alte zile de miercuri, alte trenuri şi alte comune, pe acelaşi mal stâng al Dunării. Aşa am văzut pentru prima oară Oltenia, un ţinut despre care ştiam doar din cărţi şi am înţeles - pentru a câta oară? - că omul sfinţeşte locul. Şi, cum oamenii sunt aşa de diferiţi, nici locurile nu au cum să fie sfinţite la fel...

Am crescut la ţară, în vremea în care pământul era un bun colectiv.  Despre ce înseamnă ca tu, ţăran din tată în fiu, să ai pământul tău ştiam doar din cărţi. Ştiam că Ion al Glanetaşului o luase pe Ana din iubire, dar nu pentru ea, ci pentru pământul ei. De la Ion încoace însă, au trecut peste satul românesc o colectivizare, retrocedari, parcelări şi mai mulţi miniştri care au ştiut cam orice numai Agricultură nu.

Poate pe drumul acesta pe undeva, să se fi pierdut iubirea unora dintre ţărani faţă de bunul lor altădată cel mai de preţ: pământul. Poate s-a întâmplat ca, după toate astea, pământul să nu mai fie un lucru sfânt, ci un blestem. L-au primit înapoi când nu l-au mai cerut, l-ar fi lucrat dacă ar fi avut forţă, dar nici nu se pot despărţi de el.

Altfel cum de atâtea terenuri zac părăsite, în voia sorţii, a berzelor şi a pungilor de plastic zburătăcite de vânt? Pentru că, pe mii de metri pătraţi, doar berze şi pungi de plastic am găsit din belşug. Nu ştiam dacă-s culturi de buruieni ori de PET-uri... Nu le îngrijeşte nimeni, nimeni nu le culege. 

Nu-s bani, nu-s oportunităţi, căci afacerea ce ar fi putut face satul să meargă a fost ştearsă de pe lista de priorităţi a baronului local cu alte păreri şi culoare politică decât ale primarului. Mă întreb retoric însă cât costă iarba verde şi un copac pieptănat de sacoşe, într-un loc în care e mai uşor să spui cine nu trăieşte din ajutorul social. În comuna de care Axinte şi Lila ne aduc aminte, localnici care stau rezemaţi de porţile murdare ale caselor lor cu trepte din marmură îţi răspund - dacă îi întrebi - dând vina pe sistem că nu-i ajută şi pe primar că nu le strânge gunoiul.

Vreo 20-30 de kilometri mai spre sud, pământul este sursa existenţei, tot pentru nişte ţărani, tot olteni. N-au aşteptat să-i ajute nimeni, s-au ajutat singuri. Stau şapte-opt luni pe an la coada sapei, chiar dacă localitatea oraş se cheamă că este, cu şcoli şi licee, post de poliţie şi un respectabil site de internet.

Cu o răbdare de chinez bătrân, kilometri de brazdă sunt înveliţi, irigaţi prin picurare, dezveliţi la loc pentru ca, în vară, pepenii şi roşiile culese să le confirme renumele de agricultori. Ca să nu-i mai ştie lumea doar pentru că au dat ţării un senator ajuns preşedinte doar pentru o noapte. 

Şi unii, şi alţii împart acelaşi pământ lutos din lunca Dunării. Şi unii, şi alţii merg cu aceleaşi maşini cu număr de Bulgaria şi tremură când pică vreun şurub la centrala de la Kozlodui. Împart judeţul şi vederea spre bulgari, dar nu şi munca. Trăiesc în aceeaşi luncă, dar în lumi diferite. C-aşa-i România: mereu surprinzătoare...

Funny (Spring) Break

Este clar că a venit primăvara. Copaci înverziți, narcise, soare... și un dor nebun de zburdat pe câmpii...

Sursa: http://blog.stickyrice.net/

Sursa: http://www.gamespot.com/

Sursa: http://hedgecombers.files.wordpress.com/

Sursa: http://thechive.files.wordpress.com/

Weekend plăcut!

O primăvară frumoasă!

Doamnelor și domnișoarelor, o primăvară frumoasă să aveți!

O ţuică fiartă

Ce faci când ai ochii lăcrimoşi ca după filmele indiene, gâtul cât vulcanul Etna şi un muşuroi de furnici în nas? Când iei medicamente şi răceala nu cedează până nu îşi face damblaua? Eu am un singur răspuns: ţuică fiartă.
Ca şi în cazul vinului fiert, variantele de preparare sunt multe, după gusturile fiecăruia. Nu ştiu cum vă place vouă, dar vă spun cum fac eu.

La o cană de ţuică, se pun două linguriţe de zahăr brun, un băţ de scorţişoară, câteva boabe de piper negru şi câteva stafide. Dacă vă ţin nervii, puteţi adăuga şi o feliuţă de ghimbir. Ţuica este oricum tare, ghimbirul este cu un gust foarte pregnant, iar iuţeala lui nu se va simţi la prima gustare, dar o urmă aromată va rămâne...

De preferinţă, se bea foarte caldă. Fierbinte chiar. Dacă vă ţin puterile...

Ţuica fiartă nu este pentru oricine. Ţuica este o băutură tare chiar şi atunci când este rece. Fierbinte fiind, e şi mai şi. Trebuie să ai putere de a o bea. După care, trebuie să ai putere să te ţii pe picioare, măcar până ajungi în pat. Iar a doua zi, trebuie să ai putere să gândeşti cu mintea clară, fără să ai un sac de nisip în loc de cap.

Nu glumesc. Iar cine nu poate bea aşa ceva ştie asta...

Din bucătăria altora: smochine verzi în sirop de ghimbir

Din tot ce am făcut până acum și am povestit aici, pe blog, nimic nu este preparat cu smochine. Am de mult în minte un vin de smochine. Nu că nu aș fi vrut să prepar, dar nu am găsit pe nicăieri fructele potrivite - și coapte, și cultivate natural, fără „steroizi”. Le-am văzut însă pe la alții: am descoperit o rețetă interesantă de smochine verzi conservate într-un suc aromat de ghimbir. După ce am scotocit puțin, am aflat că este un preparat destul de des întâlnit în țările din bazinul Mediteranei. Am ales acum o varianta preparată în Italia.

Cum nu am încă materia primă necesară, mă mulțumesc cu ce am găsit aici, de unde am luat, am tradus și vă arăt și vouă.  Așadar, smochine verzi în suc de ghimbir să fie...



Sursa: http://www.lacucinaitaliana.it/

 Ingrediente

- 600 de grame de smochine verzi
- 200 de  grame de zahăr
- ghimbir proaspăt

Smochinele verzi se șterg bine cu o cârpă umedă și se pun la fiert, cu tot coajă, pentru zece minute, într-un sirop făcut din cele 200 de grame de zahăr și jumătate de litru de apă și aromatizat cu câteva felii de ghimbir proaspăt.

Odată fierte, smochinele se lasă să se răcească apoi se taie în jumătate pe lungime. Se pun într-un borcan și se toarnă deasupra siropul fierbinte cu ghimbir. Borcanul închis ermetic se sterilizează apoi pentru 30 de minute.

Smochinele astfel însiropate pot fi consumate imediat. Dacă vreți să le păstrați o perioadă mai îndelungată, le puteți ține în cămară până la șase luni.

Am înțeles ca ar fi tare bune cu brânză...

Buon appetito!

Afrodisiacele din grădină (2)

Ieri v-am povestit despre 11 plante sau alimente naturale ale căror proprietăți nu se limitează la îmbunătățirea funcțiilor respiratorii ori digestive. Pentru că este Sfântul Valentin, le-am reunit într-o listă urmărind alt scop, și anume acela de a vă furniza o listă de afrodisiace naturale. Mai jos sunt alte 14 plante, fructe ori produse naturale care vă pot ajuta atunci când vreți să pregătiți o cină romantică.

1. Ca şi ardeiul iute, ghimbirul creşte circulaţia sângelui şi temperatura corpului. Legenda spune ca Madame Bovary, faimoasa curtezană, îşi trata amanţii cu ghimbir, ca să fie sigură de performanţele lor sexuale.

Sursa: http://helpingfibromyalgia.com/

2. Laptele de cocos conţine minerale şi vitamina C, accelerează metabolismul şi serveşte drept afrodisiac.

3. Rucola era folosită ca afrodisiac de către romani. În afara proprietăţilor afrodisiace, rucola ajută digestia şi este o bună sursă de vitamina C.

4. Pepenele roșu este bogat în citrulină şi fluidizează circulaţia sângelui, ceea ce favorizează erecţia.

5. Ciocolata - mai ales cea neagră - are o veche reputaţie ca afrodisiac. E adevărat că ciocolata nu crește în grădină, dar este produsă din elemente naturale, o găsești pe toate drumurile și este adesea mai ieftină decât legumele ori fructele. Conține fenietilamină, care stimulează producerea de hormoni în momentele de maximă plăcere. Totodată, duce la creșterea nivelului de dopamină din creier, substanță cu rol important în determinarea dispoziției și a capacității de a lua decizii. Și asta după numai două pătrățele de ciocolată neagră...

Sursa: http://andreaskeller.squarespace.com/

6. Sparanghelul are o formă care ar putea sugera proprietățile lui afrodisiace. Totodată, determină intensificarea circulației sanguine în zonele genito-urinare, ducând la intensificarea libidoului.

7. Încă din Roma antică, pretențioasele trufe aveau reputația de afrodisiac, datorită aromei care copiază adrostenonul, hormon care provoacă atracție din partea sexului opus. Dacă nu vă puteți permite să cupărați trufe (prețul unui kilogram este între 500 și o mie de euro), apelați cu încredere la ciuperci.

8. Vanilia este un stimulent blând al sistemului nervos și determină creșterea senzațiilor sexuale.

9. Nucșoara era cunoscută drept afrodisiac în culturile Hindu, unde se credea că încălzește corpul, stimulând apetitul sexual, dar și că îndulcește respirația, crescând astfel atracția sexuală. Un praf de nucșoară în cana cu ceai poate face minuni...

10. Fructele de mare au un conținut ridicat de vitamine B1 și B2, de mare ajutor în producerea de hormoni care influențează viața sexuală. Sunt și o sursă de magneziu, iod și seleniu, substanțe cu efect asupra metabolismului și a stării de spirit.



Sursa: http://www.redwineguide.net/



11. Despre vinul roșu se spune că, dacă este consumat de bărbați cu moderație, face bine femeilor. Această băutură crește fluxul sanguin, relaxează și reduce inhibițiile. Nu uitați însă că toate acestea apar atâta vreme cât nu se bea prea mult. În exces, vinul roșu are chiar efecte adverse.

12. Coriandrul are calitatea de a crește temperatura corpului uman, ceea ce echivalează cu un efect afrodisiac. Are și rol antiinflamator și expectorant. Folosiți-l verde, presărat deasupra supelor.

13. Semințele de rodie duc la creșterea fluxului sanguin și se spune că influențează pozitiv și sensibilitatea genitală.

14. Semințele de anason sunt, în primul rând, pentru femei. Și nu doar în perioada de alăptare, când stimulează lactația. (Care mămică nu a băut până la refuz ceai de chimen cu anason??) Vechii greci și romani erau convinși că extractul de anason determină creșterea excitației la femei.

Acum este Sfântul Valentin, este un bun prilej de a folosi ceva din cele de mai sus. Dar nu vă limitați la atât. Aduceți-vă aminte că viața merită trăită în fiecare zi cu aceeași bucurie. Și că nu ne trebuie motive furnizate de alții pentru a ne bucura de cei dragi. E în puterea noastră să facem din fiecare zi o sărbătoare.

Să fiți iubiți!

Afrodisiacele din grădină (1)

Se apropie Sfântul Valentin și, ca să fiu în rând cu lumea (a se citi blogurile) care publică tot felul de sfaturi legate de această sărbătoare, vin și eu cu ceva. Le citiți acum, dar le puteți pune în aplicare oricând. Până la urmă, stă în puterea noastră să facem din fiecare zi o sărbătoare, nu?

Este vorba despre 25 de afrodisiace aflate la îndemâna noastră, fructe și legume ori condimente și mirodenii în care obișnuim să vedem doar adaosuri aromate. Citiți cele de mai jos și încercați să le priviți și altfel. Sigur veți avea de câștigat. 

1. Busuiocul - Puţin busuioc verde presărat deasupra salatelor nu doar adaugă savoare mâncării, ci şi creşte ritmul cardiac şi presiunea sângelui, crescând dorinţa sexuală. Înlocuiţi verdeaţa pusă la final în supe şi veţi avea suprize...

Sursa: http://www.suseromania.ro/



2. Despre scorţişoară se spune că încălzeşte trupul şi trezeşte dorinţele, în afara faptului că are proprietăţi antiinflamatoare şi ajută la normalizarea nivelului de zahăr în sânge. O combinaţie cu efect garantat în dormitor este scorţişoara cu lapte cald de migdale.

3. Seminţele de pin conţin zinc, care este esenţial în producerea testosteronului, de aceea sunt cunoscute drept stimulent sexual pentru bărbaţi încă din Evul Mediu. Gătiţi-l cu busuioc, usturoi şi ulei de măsline pentru a prepara un pesto delicios.

4. Cardamomul este una din mirodeniile despre care puteti citi chiar şi în O mie şi una de nopţi. Încălzeşte trupul şi ascute simţurile, de unde şi proprietăţile afrodisiace. Funcţionează şi ca antiinflamator şi antimicrobian. Puteţi prepara un ceai din cardamom ori presăra puţin cardamom deasupra unei fripturi sau a unei supe.

Sursa: http://www.bellybytes.com/



5. Mărarul - doar frunzele ori cu tot cu tulpini - este des folosit pentru aromarea mâncărurilor sau a supelor, peste tot în lume. Conţine două substanţe - androsteron şi adrostenol - care stimuleaza atracţia sexuală.

6. Deşi nu e nimic sexy într-o respiraţie mirosind a usturoi, această plantă conţine alicină, substanţă care creşte fluxul sanguin. Rezultatul - creşterea energiei sexuale.

7. Avocado are reputaţia unui afrodisiac încă de pe vremea vechilor azteci, care îl numeau “Ahuacuatl”, adică “copacul cu testicule”. Ca să vă convingeţi de efect, mâncaţi jumătate de avocado goală ori amestecată cu salată verde.



Sursa: http://medtips.in/

8. Migdalele - bogate în grăsimi, fibre şi vitamina E - sunt un simbol antic al fertilităţii încă din timpuri biblice. Aroma lor dulce sporeşte atracţia sexuală.

9. Ardeiul iute conţine capsacină, care încălzeşte corpul şi creşte presiunea arterială şi, totodată, determină eliberarea de endorfină, un hormon care provoacă stare de bine. În multe culturi, ardeiul iute este folosit la afrodisiac. Folosiţi-l pentru a condimenta avocado ori supele fierbinţi. 

10. Mierea este bogată în vitamina B şi susţine producţia de testosteron, ceea ce duce la creşterea dorinţei masculine. Mierea conţine şi substanţele care determină producţia de estrogen, hormon esenţial în creşterea libidoului la femelilor.

11. Morcovii stimulează producţia de hormoni.

Stați pe aproape. Mâine, de Sfântul Valentin, veți afla care sunt celelalte 14 afrodisiace naturale aflate atât de la îndemâna noastră.

Măr copt cu migdale şi vanilie

Aveam chef de un desert uşor, fără prea multă bătaie de cap. Şi m-am hotărât uşor. Ce poate fi mai simplu decât merele coapte?

Ştiu că sunt nenumărate reţete, ca şi în cazul vinului fiert. Le poţi face cu miere, zahăr brun ori nucşoară. Le poţi umple cu nucă, alune, stafide sau brânză chiar. Poţi turna deasupra sirop de arţar, coniac ori propriul suc. Şi multe altele. Şi totuşi, nu am făcut nimic din toate astea. Am folosit doar zahăr şi vanilie, nelipsita scorţişoară şi migdale întregi.  

Am pus în fiecare măr scobit două migdale, două linguriţe de zahăr, un praf de scorţişoară şi câteva picături de esenţă de vanilie amestecate dinainte. Le-am pus în cuptorul fierbinte pentru circa un sfert de oră, fiecare măr în castronelul lui de yena.

Asta a fost. Nimic mai simplu, nu?

Din bucătăria altora. Estonia: dovleac murat (Marineeritud kõrvitsasalat)

Am găsit întâmplător o reţetă de dovleac murat, de origine estoniană. Pentru că mi s-a părut uşor de făcut şi destul de interesantă, v-o împărtăşesc şi vouă.

Ingrediente:

- un litru de apă,

- un kilogram de dovleac tăiat bucăţele,

- 200 de grame de zahăr,

- 1-2 beţe de scorţişoară,

- câteva boabe de piper negru

- un căţel de usturoi,

- o bucăţică de 2-3 centimetri de ghimbir, curăţat de coajă,

- două linguri de oţet (30% concentraţie)

Se amestecă apa, zahărul, scoţişoara şi condimentele într-o cratiţă mare şi se pun la foc mic, până încep să fiarbă. Se adaugă oţetul şi imediat apoi dovleacul. Se lasă la foc pînă când bucăţile de dovleac devin translucide, fără a fi prea moi sau făinoase. Se transferă toată compoziţia în borcane sterilizate, iar deasupra se toarnă lichidul fierbinte. Se păstreayă la rece cam o săptămână, înainte de a se consuma, astfel încât să se combine aromele. Reţeta originală o găsiţi aici, chiar în estoniana. Dacă traducerea vă ridică probleme, vă puteţi orienta către varianta în engleză, disponibilă aici.

Head isu, cum se spune în Estonia!

Adică poftă bună!

Ceapă roşie murată, un pic afrodisiacă

M-a întrebat cineva, de curând, ce reţete pregătesc pentru Sfântul Valentin şi m-a luat prin surprindere. Nu m-am gândit că ar trebui să am în vedere vreo reţetă specială de murături pe care să o pun pe masă pentru o efect afrodisiac garantat. "Cum, nici măcar ceva roz?". Puteam să spun nu?

Ca să nu-mi dezamăgesc cititorul, m-am pus pe treabă ca să produc ceva roz. Nu cu sfeclă roşie, ci am ales altceva, un afrodisiac vechi de când lumea, care nu are doar putere, ci şi... putoare. Şi anume ceapa. Era cultivată încă de acum 5.000 de ani în Egiptul antic şi în China, iar în Grecia antică era folosită ca leac împotriva leprei, afecţiunilor sistemului respirator şi a infecţiilor şi - aşa cum bănuiţi deja - ca afrodisiac.

N-am lăsat-o crudă, ci am murat-o într-o soluţie de oţet şi condimente. Ca să fiu mai clară, am pus la fiert apă şi oţet alb de vin, în părţi egale (o cană de lichid, cu totul), două linguriţe de zahăr, un pic de sare, boabe de piper negru şi roşu, o foaie de dafin, câteva seminţe de anason şi două-trei cuişoare. Când a dat totul în clocot, am adăugat două cepe roşii tăiate rondele şi am lăsat pe foc două minute. Nu mult mai târziu, am pus totul într-un borcan.

După 24 de ore în borcan, aveţi o bunătate de murătură. Mai contează dacă este afrodisiacă sau nu?

Funny (Freezy) Break

Gata! Ne-au ajuns atâta zăpadă și ger, mâini înghețate prin mănuși, șale rupte de dat neaua la lopată, șleauri de gheață pe străduțele din cartier, patinoare ad-hoc în jurul blocurilor unor oameni mult prea ocupați să le pese de picioarele rupte ale altora!

Am și uitat că iarna a venit de-adevăratelea abia acum două săptămâni. Am uitat iernile în care înotam spre școală prin nămeți până la genunchi. Am uitat teama de virajul la stânga, în autobuzul de care eram agățați ciorchine și care, la multe grade zub zero, circula cu ușile deschise. Am uitat orele de curs în clase la fel de reci ca dormitoarele de acasă. Am uitat că, ani de-a rândul, iarna, cea mai mare bucurie a sufletului nostru de copil era plimbarea cu săniuța trasă de bunicul.

Priviți de aproape un fulg de nea...

... acum vă aduceți aminte?
Şi totuşi, urăsc iarna...